Defectele posibile ale echipamentelor electrice

Avem urmatoarele posibile defecte:

  1. Șuruburile care strâng capetele firelor din fișa de alimentare (ștecher) sunt slăbite sau ieșite de sub șurub.
  2. Fișa de alimentare (ștecherul) nu face contact perfect cu clemele din priză din cauză că, șănțulețul din piciorușe s-a îngustat (strivit), iar astfel diametrul piciorușelor este prea mic.
  3. Firele sunt întrerupte undeva pe lungimea cablului de alimentare din pricina unor îndoituri repetate în același loc al acestuia.
  4. Oxidarea locului de contact al fișei de alimentare și astfel producerea unui contact insuficient.
  5. Prezența oxidul de cupru pe instalația electrică din interiorul echipamentului are caracter de semiconductor, deci poate prezenta într-un sens o rezistență electrică de contact apreciabilă.
  6. Încălzirea conductorului sau punctelor de contact, care poate duce la arderea izolației.
  7. Supraîncălzirea conductoarelor datorită supraîncărcării circuitelor existente.
  8. Solicitarea termică conduce la îmbătrânirea cablurilor sau conductoarelor electrice.
  9. Dacă conductoarele sau echipamentele sunt supuse solicitărilor mecanice în timpul transportului, exploatării sau depozitării.
  10. Dacă echipamentul electric este exploatat în condiții de umiditate crescută a aerului, care prin condensare slăbește rezistența izolației.